şi nu sunt sado-masochişti.
Am întâlnit oameni răniţi, mai ales în ultima vreme. Traumatizaţi, vulnerabili şi care nu îşi găseau calea din cauza unor experienţe anterioare neplăcute sau altor situaţii care se întâmplă în viaţă. De acord, nu sunt printre cele mai plăcute, dar atât cât nu sunt pe viaţă şi pe moarte, e imatur să le laşi să te doboare. În halul ăsta.
Poate că viaţa a fost bună cu mine, dar viaţa nu a fost rea nici cu ei. Şi prin ce au trecut ei am trecut şi eu. Dar slăbiciunea lor nu e şi a mea. Şi mă bucur cu sinceritate.
Ce e dureros în timp trebuie să devină alinare şi medicament de prevenire pentru data viitoare, nu otravă. Dacă nu, devii otrăvit si pentru ceilalţi şi se vor crea răni şi mai groaznice.
Şi nu îţi pot spune ce ai pierdut până acum, pentru că pentru mine aproape de fiecare dată a fost aşa frumos pentru o vreme încât nu ai crede, pentru că nu ştii cum e.
Aş vrea ca toţi cei care sunt aşa să ştie. Deseori e nevoie de doi pentru ca o rană să se vindece.
