profesorii şi părinţii încurajează copiii talentaţi la limbi străine să meargă la o facultate care pregăteşte traducători şi interpreţi. aparent au dreptate, există posibilităţi de câştiguri mari materiale şi de oportunităţi de plecare peste mări şi ţări.
nu am regretat niciodată că am urmat facultatea asta, dar acum în timp ce îmi pregătesc licenţa, citind mai multe articole, mi-am dat seama ce ingrată e poziţia traducătorului ( se poate extrapola şi la interpret). Eşti umbra unei voci, imitatorul unui stil, care încearcă fără a reuşi vreodată pe deplin să redea ceva. Iar dacă îţi asumi riscul de a fi liber, mai eşti acuzat şi de trădare.
şi totuşi traducătorii şi interpreţii, deşi nu sunt artiştii din lumina reflectoarelor, make real things go on. imaginaţi-vă doar ce s-ar fi întâmplat dacă nicio carte nu ar fi fost tradusă, dacă nicio instituţie mondială nu ar avea interpreţi…
asta mă duce cu gândul la o responsabilitate prea mare pe care nu prea vreau să mi-o asum.
dar, dacă voi apela vreodată în viaţă la autotraducere, atunci voi fi foarte norocoasă. există visuri mai înalte decât noi, care ne obligă să creştem, poate nu cât ele, dar măcar un pic.
